fbpx

Aproape 1.500 de elevi buzoieni înscriși pentru ore remediale. În Buzău sunt 29 de centre constituite pentru Programul Național Pilot “Școală după Școală”

Aproape 1.500 de elevi buzoieni înscriși pentru ore remediale. În Buzău sunt 29 de centre constituite pentru Programul Național Pilot “Școală după Școală”

Inspectoratul Școlar Județean Buzău a anunțat, săptămâna trecută, că la nivelul județului au fost constituite 29 de centre pentru Programul Național Pilot “Școală după Școală”, la care sunt înscriși 1.491 de elevi din 36 de școli.

Derularea programului este reglementată prin normele aprobate în luna februarie, la nivel național.

“Începând cu semestrul al II-lea al anului școlar 2020-2021, Ministerul Educației organizează și asigură desfășurarea Programului național pilot de tip «Școala după școală», pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv. Scopul principal al Programului național pilot de tip «Școala după școală» este organizarea, în școlile cu clase de învățământ primar și gimnazial, de activități remediale, în vederea acordării de sprijin elevilor pentru formarea competențelor specifice, sporirea șanselor de succes școlar și de acces la niveluri superioare de educație și diminuarea riscului de părăsire timpurie a școlii”, prevede ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Normele mai stabilesc și că “sunt eligibili pentru a participa la Programul național pilot de tip «Școala după școală», menționat la art. 1, elevii până la clasa a VIII-a inclusiv, aflați în risc de părăsire timpurie a școlii și/sau în risc ori în situație de eșec școlar, în special elevii care nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cum ar fi elevi romi, elevi din mediul rural, elevi cu dizabilități și elevi din comunitățile dezavantajate economic, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate”. Acestea sunt detaliate în același document. Programul se adresează: elevilor care nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, întrucât nu dispun de echipamente informatice proprii sau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă la internet; elevilor care se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau are situația școlară neîncheiată la cel puțin o disciplină; elevilor care au nevoie de ore remediale, necesitate dovedită de rezultatele școlare obținute în semestrul anterior sau la evaluarea inițială de la începutul semestrului în derulare.

În cele 29 de centre organizate în județul Buzău s-au înscris, pentru a participa la ore remediale, 690 de elevi din clasele primare și 801 de elevi de gimnaziu, din 36 de unități de învățământ: Școala “Nicolae Titulescu” Buzău, Școala nr. 1 Padina, Școala Glodeanu Siliștea, Școala Scorțoasa, Școala “Gheorghe Hariton” Săhăteni, Școala Pietroasele, Școala Cernătești, Școala “Înv. Clemența Beșchea” Căpățânești-Mărăcineni, Școala Haleș – com. Tisău, Școala Costești, Școala Valea Râmnicului, Liceul Tehnologic Lopătari, Școala Grebănu, Școala „Mihail Kogălniceanu” Buzău, Liceul Tehnologic “Dimitrie Filipescu” Buzău, Școala “Nicolae Efrimescu” Săgeata, Școala “General Grigore Baștan” Buzău, Școala “Sf. Apostol Andrei Buzău”, Școala nr. 7 Buzău, Școala nr. 11 Buzău, Școala Robeasca, Liceul “Nicolae Iorga” Nehoiu, Școala “Constantin Ivănescu” Poșta Câlnău, Școala “Nicolae Ioan Jilinschi” Vernești, Școala Merei, Școala “Gh. Vernescu” Râmnicu Sărat, Școala nr. 1 Râmnicu Sărat, Școala Săpoca, Liceul Tehnologic Pătârlagele, Școala Movila Banului, Școala nr. 6 Râmnicu Sărat, Școala “Vasile Cristoforeanu” Râmnicu Sărat, Școala Mihăilești, Școala Gherăseni, Școala Luna Priporoiului (Nehoiu).

 

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.