fbpx

Consilier local din Vernești, găsit incompatibil de ANI

Consilier local din Vernești, găsit incompatibil de ANI

Image
Image

Agenția Națională de Integritate (ANI) a publicat o nouă listă cu persoane în funcții publice în cazul cărora s-a constata starea de incompatibilitate. Printre aceștia se află și un consilier local din comuna Vernești.

Potrivit ANI, “Constantin Opriș s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioadele 15 iunie – 31 august 2020 și 29 septembrie – 14 decembrie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcția de consilier local și funcția de consilier la Cancelaria Prefectului din cadrul Instituției Prefectului jud. Buzău, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr.161/2003”.

Potrivit prevederilor legale indicate de inspectorii de integritate, „funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: […] c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv”.

Din comunicatul transmis de ANI reiese că alesul local a depus, la dosarul de evaluare, un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.