CORONAVIRUS | Buzăul va avea aparat pentru testarea rapidă a suspecților de infectare cu coronavirus

CORONAVIRUS | Buzăul va avea aparat pentru testarea rapidă a suspecților de infectare cu coronavirus

Ministerul Sănătății a aprobat, la finalul săptămânii trecute, achiziționarea unui aparat pentru tastarea rapidă a persoanelor suspecte de coronavirus din județul Buzău. Între timp, și autoritățile județene au făcut achiziții de materiale de protecție și dezinfectanți, pentru unitatea sanitară și mai multe instituții publice.

Sprijinul de la Ministerul Sănătății, aprobat  vineri, constă în 300.000 de lei pentru achiziționarea unui aparat ”Real Time PCR” pentru județul Buzău, aparat ce va ajuta la testarea cât mai rapidă a persoanelor suspecte de coronavirus. Acesta va fi amplasat în cadrul Direcției de Sănătate Publică, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Buzău.

De altfel, președintele instituției a anunțat că vor fi făcute și alte achiziții de materiale necesare în perioada epidemiei, pregătind în acest sens întreg fondul de rezervă din bugetul județean. ”Fondul de rezervă va fi utilizat exclusiv pentru prevenirea răspândirii infectării cu coronavirus și susținerea măsurilor luate. În funcție de solicitările venite din partea Spitalului Județean de Urgență Buzău, prin Dispoziție a președintelui Consiliului Județean, vom aloca sumele necesare și vom lua toate măsurile care se impun”, a declarat Petre Emanoil  Neagu, președintele CJ Buzău.

Până în prezent, Consiliul Județean Buzău a făcut achiziții de echipamente de protecție și materiale sanitare în valoare de 300.000 lei, urmând ca în perioada următoare acestea să fie livrate. Este vorba despre combinezoane, măști cu filtru FFP2, cizme, ochelari de protecție, mănuși, măști de protecție și dezinfectanți. Autoritățile județene au anunțat că acestea vor fi distribuite către Spitalul Județean de Urgență Buzău, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, Serviciul Județean de Ambulanță Buzău, Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău, Inspectoratul Județean de Poliție Buzău și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău.

De asemenea, au fost cumpărate și patru echipamente medicale (videolaringoscop tip King Vision și videolaringoscop Insighters IS3-L), în valoare de 62.700 de lei.

Suplimentar, din bugetul județului va fi alocată suma de 30.000 de euro pentru achiziționarea de teste rapide pentru personalul medical.

”Protejarea cadrelor medicale este esențială și se pot baza pe toată susținerea noastră pentru a trece cu bine această încercare. Le mulțumesc și le sunt recunoscător tuturor cadrelor medicale care, în această perioadă, își riscă sănătatea pentru a-și face datoria!”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.

"Un alt demers ce contribuie la eficientizarea luptei împotriva noului coronavirus este acela de amplasare în curtea Spitalului de Boli Infecțioase Gîrlași a trei corturi cu dimensiunile 5m*5m, ce aparțin Inspectoratului Județean Pentru Situații de Urgență și care vor fi dotate cu circuite de oxigen", a mai comunicat CJ Buzău.

”Fac un apel către populație: fiecare cetățean trebuie să înțeleagă că are propria responsabilitate! Noi, autoritățile, facem tot posibilul pentru a proteja comunitățile și pentru a limita efectele negative de orice natură. Dar avem nevoie ca fiecare cetățean în parte să înțeleagă și să respecte regulile transmise de către autorități.”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, mulțumind totodată comunității locale (Crucea Roșie, Fundația Comunitare Buzău, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali - Buzău, Camera de Comerț și Industrie Buzău, reprezentanți ai mediului de afaceri buzoian) care s-a mobilizat pentru a contribui la susținerea activității Spitalului Județean de Urgență Buzău.

 

Foto cu caracter ilustrativ (sursa: scientificservices.eu)

 

 

Image
Image
Image