Două proiecte uriașe, pentru persoanele cu nevoie speciale, vor fi finalizate până în toamnă

sala sport persoane handicap buzau
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cele două proiecte derulate la Buzău, vizând obiective destinate persoanelor cu nevoie speciale, vor fi finalizate în scurt timp, până în toamna acestui an, a dat asigurări conducerea Consiliului Județean Buzău.

Unul dintre acestea se referă la eficientizarea energetică a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Buzău, un proiect finanțat din fonduri europene în baza unui contract semnat la începutul lui 2019.

Proiect de 3,2 milioane de lei pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă

Contractul de finanțare încheiat între Consiliul Județean și Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est se referea la un proiectul cu valoare totală de 3.181.081,69 lei, din care valoarea eligibilă 1.892.821,36 lei  și valoarea neeligibilă  1.288,260,33 lei.  La momentul respectiv, autoritățile menționau că acesta consta în “lucrări conexe pentru creșterea eficienței energetice; refacerea acoperișului tip șarpantă precum și înlocuirea sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice; refacerea finisajelor interioare atât în zonele de intervenție, cât și în restul spațiilor existente; refacerea instalației de distribuție a apei reci, a instalației de canalizare și colectarea apei pluviale; repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura clădirii; crearea de facilități/adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces, grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilități motorii)”.

La acestea s-au adăugat lucrări specifice necesare obținerii avizului ISU, mai precis realizarea unei gospodării de apă, refacerea rețelei de hidranți interiori și exteriori, montarea centralei de alarmare la incendiu.

70 de angajați ai centrului și aproape 250 de elevi vor beneficia de noile condiții.

Investiție unică în țară, pentru nevăzători

Tot la Buzău se apropie de final construirea sălii multifuncționale cu gradene și funcțiuni conexe pentru persoanele cu dizabilități, un proiect unic în țară, în valoare de peste 12 milioane de lei, pentru care autoritățile au obținut finanțare prin Compania Națională de Investiții.

De această sală va beneficia tot Centrului Școlar de Educație Incluzivă Buzău, dar obiectivul va deservi atât Buzăul, cât și județele limitrofe. Cu o capacitate de 135 de locuri, noua sală de sport, aflată în curtea Liceului pentru Deficienți de Vedere, va putea găzdui, în condiții speciale, competiţii sportive naţionale şi internaţionale.

 

 

 

Image