Eroi și pe drumul spre casă. Pompierii buzoieni care se întorceau din Grecia au intervenit la un accident rutier petrecut la Ciolpani

interventie accident isu buzau ciolpani
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

“Pentru noi a fi pompier nu este un job, ci un stil de viață” spun pompierii buzoieni și o și de o demonstrează, de câte ori au ocazia. Pe drumul spre casa, cei 10 lucrători ISU care au ajutat la stingerea incendiilor din Grecia au fost martorii unui accident rutier, sărind, fără să stea pe gânduri, să ajute victima.

„Aflându-se în drum spre Buzău, în microbuzul de transport personal al I.S.U. Buzău, obosiți și nerăbdători să-și întâlnească familiile, au asistat la un accident rutier ce s-a petrecut chiar în fața lor.  Fără a sta pe gânduri, aceștia au oprit, s-au dat jos și au dat dovada de profesionalism, ca la orice intervenție la care participă. Imediat au amplasat microbuzul astfel încât sa blocheze sensul de mers pe care incidentul s-a petrecut, pentru a se proteja de alți participanți la trafic. Ulterior au verificat zona, si au început evaluarea victimei, un motociclist ce a întrat în impact cu un alt autoturism, în urma căruia s-a ales cu multiple traumatisme la nivelul membrelor. Folosind rucsacul medical din dotare au acordat prim ajutor calificat victimei, păstrându-l totodată calm, până la sosirea ambulanței S.M.U.R.D. a ISU Prahova”, au relatat reprezentanții ISU Buzău.

Luni, la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției de la Ciolpani, toți pompierii care au luat parte la misiunea din Grecia au primit, pentru merite deosebite în îndeplinirea misiunilor internaționale de protecție civilă, “Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență” De asemenea, ministrul Afacerilor Interne a dispus avansarea în grad la excepțional a tuturor pompierilor care au participat la misiunea desfășurată în Grecia.

Image