Două educatoare și o asistentă medicală au fost testate pozitiv pentru Covid, la Nehoiu, unde a fost declarată astfel apariția unui focar, luându-se decizia închiderii creșei și a grădiniței care funcționa în aceeași incintă, anunță News.ro.
Primul caz confirmat a fost al unei educatoare, după care alte 15 persoane au fost testate, iar două au primit rezultat pozitiv.
Conform datelor publicate astăzi de autoritățile din Buzău, la Nehoiu, rata infectărilor este de numai 0,66 la mie. Din cele 7 cazuri active existente în prezent, trei sunt cele confirmate în unitățile amintite.
Foto cu caracter ilustrativ