Incendiu în localitatea Mihălceni. Ard o locuință și anexele acesteia

Incendiu

Luni, 3 noiembrie, în jurul orei 13:30, pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină în localitatea Mihălceni, comuna Ciorăști, în urma izbucnirii unui incendiu la o locuință.

Potrivit ISU Buzău, din primele informații, primite de la apelant, există posibilitatea ca o persoană imobilizată la pat să fi fost surprinsă în interiorul casei.

La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. De asemenea, a fost solicitat sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ciorăști.

Persoana imobilizată a fost extrasă din locuință până la sosirea pompierilor. Aceasta a suferit un atac de panică, a primit îngrijiri medicale și se află în monitoarizare la echipajul SAJ sosit între timp la fața locului.

Conform sursei citate, ard o locuință și anexe pe o suprafață de aproximativ 150 metri pătrați.

Pompierii acționează cu prioritate pentru limitarea propagării flăcărilor și lichidarea incendiului.

 

Sursă foto ilustrativ, https://www.romania-actualitati.ro/