Noi informații în cazul tinerei ucise de fostul soț în prezența copilului lor

Noi
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Noi informații apar în cazul tinerei ucise în prezența copilului ei. Bărbatul care şi-a ucis soţia în localitatea Dâmbroca este cercetat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru infracţiunea de omor prin cruzimi, fapta având loc în prezenţa fiului lor în vârstă de 2 ani.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, în data de 23 iulie, procurorii au solicitat Tribunalului Buzău arestarea preventivă a inculpatului cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat.

"Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului C.B.M. constă în aceea că în data de 22.07.2024 acesta i-a aplicat soţiei sale mai multe lovituri cu un topor în zona capului şi a gâtului, care i-au provocat decesul, fiindu-i secţionată coloana cervicală, fapta fiind săvârşită în prezenţa fiului în vârstă de doi ani", a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău potrivit ziare.com.

Ţinând cont de gravitatea faptei, bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor prin cruzimi.

"Luând în considerare intensitatea sporită a loviturilor, numărul acestora şi suferinţa victimei pe durata agresiunii până la producerea decesului, la care se adaugă prezenţa fiului acesteia în vârstă de 2 ani, în cauză s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de omor prin cruzimi", informează sursa citată.

O femeie în vârstă de 25 de ani a fost ucisă cu mai multe lovituri de topor de soţul în vârstă de 36 de ani, se pare pe fondul geloziei şi în urma unor discuţii în contradictoriu legate de copil.

 Foto ziare.com

 

Image