Ordin de ministru pentru anularea comasării a două școli din Buzău

Ordin de ministru pentru anularea comasării a două școli din Buzău

Consiliul Local Buzău dezbate, în această săptămână, în ședința ordinară a lunii ianuarie, un proiect de hotărâre aparent banal, dar care include un punct ce a stârnit controverse uriașe anul trecut, problema ajungând să fie tranșată în instanță.

Aprobarea rețelei unităților de învățământ, pentru anul școlar următor, este o chestiune de rutină în ședințele de Consiliu Local de început de an. Nu și la Buzău! Și asta deoarece proiectul de hotărâre face referire la revenirea asupra unei decizii care a declanșat vâlvă, prin comasarea a două unități de învățământ ce a ajuns să fie tranșată pe masa ministrului Educației, iar apoi în instanță.

În proiectul care va fi supus dezbaterii CL, în ședința din 30 ianuarie, rețeaua școlară include Școala Gimnazială "Ion Creangă", în dreptul căreia este trecută mențiunea "cu respectarea Sentinței nr. 169/2019 a Curții de Apel Ploiești".

Citiți și: Proteste ale părinților și dascălilor, la Buzău, pentru reînființarea unei școli. De ce nu poate fi aplicată decizia CA Ploiești, privind suspendarea comasării a două unități de învățământ

Concret, în toamna anului trecute, instanța a decis suspendarea deciziilor care au dus la comasarea a două școli din municipiul Buzău, într-un dosar decis de Sindicatul Liber Învățământ Preuniversitar - FEN Buzău: "Respinge excepţia rămânerii fără obiect a cererii de suspendare executare, ca nefondată. Admite cererea de suspendare.Suspendă executarea Hotărârii Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău nr.21 din 11.01.2019, Hotărârii Consiliului Local nr.21 din 22.02.2019,a O.M.E.N. nr.3783 din 29.03.2019 şi a O.M.E.N. nr.5073 din 30.08.2019 până la soluţionarea definitivă a cererii având ca obiect anularea acestora. Admite cererea de chemare în judecată.Anulează Hotărârea Consiliului de Administraţie a Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău nr.21 din 11.01.2019, avizul conform nr.163 din 11.01.2019, Hotărârea Consiliului Local nr.21 din 22.02.2019, O.M.E.N. nr.3783 din 29.03.2019 şi O.M.E.N. nr.5073/din 30.08.2019.Obligă pârâţii Consiliul Local Buzău, I.S.J. Buzău şi M.E.N. la plata către reclamant a sumei de 4395 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, câte 1/3 fiecare. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, în ce priveşte soluţia dată capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării şi în termen de 15 zile de la comunicare, în ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, ce se va depune la Curtea de Apel Ploieşti".

Citiți și: Curtea de Apel Ploiești a suspendat comasarea a două școli din Buzău

"Prin operațiunea de fuziune prin absorbție Școala Gimnazială «Ion Creangă» absoarbe Școala Gimnazială «General Grigore Baștan»", a decis, la începutul lui 2019, CL Buzău, conform avizului dat de Inspectoratul Școlar Județean. "O situație asemănătoare, în care numărul de elevi este foarte mic în raport cu capacitatea proiectată a unității, fapt ce conduce la cheltuieli de funcționare foarte mari, atât pe elev cât și pe suprafața construită și face ca unitățile să aibă cheltuieli mult mai mari față de cele stabilite prin costul standard pe elev, se regăsește și la Şcoala Gimnazială «Ion Creangă» cu sediul în str. Victoriei nr. 58 și la Şcoala Gimnazială «General Grigore Baștan» cu sediul în str.Victoriei nr.73" se arăta în expunerea de motive atașată proiectului de hotărâre adoptat, în februarie de CL Buzău.

Pe 20 ianuarie, noul ministru al Educaţiei a emis un nou ordin prin care cere suspendarea comasării până la finalizarea procesului aflat acum la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acesta este contextul în care, săptămâna trecută, inspectorul șef al ISJ Buzău, Florina Stoian, s-a adresat Prefecturii ai cărei juriști au indicat că, elevii şi profesorii Şcolii nr. 6 "Grigore Baştan" trebuie să revină în şcoala lor.

O altă provocare este, acum, găsirea unei soluții concrete pentru aplicarea noului ordin al ministrului Educației. Șefa ISJ Buzău a arătat că administrația locală trebuie să vină cu o rezolvare, întrucât, acum Școala "Grigore Baștan" nu mai beneficiază de încălzire.

 

Image
Image
Image
Image
Image