fbpx

Oxigen "la pachet", direct în parcarea Spitalului Judeţean Buzău, pentru suspecţii COVID care aşteaptă internarea

Oxigen "la pachet", direct în parcarea Spitalului Judeţean Buzău, pentru suspecţii COVID care aşteaptă internarea
Image
Image

Situație critică la Buzău, unde medicii şi ambulanţierii abia mai fac faţă numărului mare de pacienţi COVID! Curtea Spitalului Judeţean a ajuns să fie mai mereu plină de ambulanțe și de mașini personale care aduc pacienți care au nevoie de oxigen sau care aşteaptă să fie consultaţi de medici. În lipsa unor locuri la interior, reprezentanţii unităţii medicale au ajuns să le ofere pacienţilor suspecţi, până la primirea rezultatelor la testele PCR, oxigen din tuburi, direct în parcarea Spitalului Judeţean.

Un pacient suspect de Covid primeşte oxigen în parcarea spitalului din tub conectat la propria mașină. Lângă autorturism se mai află şi un alt tub de oxigen, iar potrivit G4media.ro medicii spitalului județean de urgență Buzău au apelat la această soluţie extremă pentru a-i trata pe pacienții suspecți de Covid care au dificultăți de respirație și așteaptă rezultatul testelor PCR.

Pentru că nu mai au locuri în spital, suspecţii COVID primesc oxigen în parcarea spitalului

Spitalul este plin, iar de locuri la ATI nici nu se poate vorbi deocamdată.

În imaginile publicate de G4media.ro se văd două persoane aflate într-o maşină. O femeie, pasager în maşină, are la gură o mască legată de o butelie de oxigen amplasată lângă autoturism.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Buzău, au fost înregistrate 252 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus și un caz de reinfectare, din totalul celor 886 teste efectuate. Pacienții confirmați cu COVID-19 au vârste cuprinse între 5 luni și 85 de ani.

De asemenea, 12 persoane cu COVID-19 cu vârste cuprinse între 51 și 85 de ani, cu diverse comorbidități, au decedat. De la începutul pandemiei de Covid-19, 690 buzoieni infectaţi cu virusul SARS-COV 2 au murit.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.