Peste 10.000 de buzoieni vor beneficia de tichete sociale pentru masă caldă

Peste 10.000 de buzoieni vor beneficia de tichete sociale pentru masă caldă

Prefectura Buzău a anunțat, vineri, că în județ a început distribuţia tichetelor sociale pentru mese calde din cadrul Schemei Naţionale de Sprijin pentru Persoanele Vârstnice şi pentru Persoanele fără adăpost.

SNSPVPA beneficiază de finanţare prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 (POAD) şi vizează acordarea de mese calde în baza tichetelor de masă electronice pensionarilor cu vârste de cel puţin 75 ani şi cu venituri de cel mult 704 lei. De mese calde beneficiază, totodată, şi persoanele/familiile fără adăpost, cele evacuate, care nu au domiciliu stabil sau familiile monoparentale.

"Valoarea lunară a unui tichet electronic de masă este de 180 lei, iar la nivelul judeţului Buzău sunt înregistraţi la această dată 10.485 de beneficiari. Lista beneficiarilor este realizată şi actualizată lunar de către autorităţile publice locale, conform condiţiilor de eligibilitate. Programul este gestionat de către Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management, în colaborare cu Instituţia Prefectului şi autorităţile administraţiei publice locale", a anunțat Prefectura Buzău.

Tichetele de masă electronice, sub forma unui card, sunt predate în această perioadă reprezentanților primăriilor din județ, împreună cu procedura şi graficul de distribuţie al acestora către beneficiarii finali. Ele vor fi ajunge la beneficiari în plic, alături de codul pin, necesar activării cardului, dar și împreună cu o broșură care va cuprinde lista unităţilor afiliate care acceptă tichete sociale pentru mese calde.

Alimentarea cardurilor se va face luna viitoare, și cu sumele retroactive începând cu septembrie.

 

Image
Image
Image