fbpx

Proiect de 2,2 milioane de euro pentru reabilitarea Palatului Administrativ din Buzău

Proiect de 2,2 milioane de euro pentru reabilitarea Palatului Administrativ din Buzău

Image
Image

Prefectura Buzău a depus un proiect prin care speră să atragă, prin PNRR, peste 2,2 milioane de euro, adică aproximativ 10,8 milioane de lei, pentru reabilitarea Palatului Administrativ din municipiul reședință de județ. Aceasta ar urma să fie cea mai amplă intervenție la imobilul în cauză, de la momentul construirii și până acum.

Prefectura a anunțat că proiectul presupune derularea unor lucrări în urma cărora clădirea, construită în perioada 1968-1970, conform normativelor de la acel moment, ar urma să treacă de la clasa energetică C la clasa A.  Concret, ar fi vorba despre reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, instalarea unor sisteme eficiente de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, eficientizarea sistemului de iluminat prin automatizarea lui și refacerea întregii izolații (termice și hidrofuge), montarea unor sisteme inteligente de contorizare, urmărire și înregistrare a consumurilor energetice, asigurarea reducerii riscului la incendiu. În acest fel vor fi asigurate reducerea costurilor pentru plata consumului de energie electrică și termică, scăderea consumului anual de energie finală din surse neregenerabile, scăderea consumului anual de energie primară pentru încălzire și pentru răcire, eliminarea pericolului de incendiu întreținut de starea proastă a instalațiilor electrice existente, implementarea unor sisteme moderne care utilizează surse regenerabile de energie și reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportul și consumul de energie.

„După încărcarea cu succes a cererii de finanțare și a documentelor solicitate prin Ghidul specific corespunzător apelului de proiecte menționat, urmează etapa de verificare a cererii de finanțare, cu termen estimat de finalizare pe data de 31 iulie 2022, în urma căreia beneficiarul va fi notificat cu privire la aprobarea proiectului. Sunt propuse pentru reabilitare și modernizare Corpurile C1 și C2, în suprafață totală de 5001 mp, care găzduiesc, pe lângă Instituția Prefectului, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Direcția Județeană pentru Cultură, Serviciul Teritorial al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Structura Teritorială pentru Probleme Speciale a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat-Buzău, Consiliul Național al Audiovizualului, Asociația Comunelor - filiala Buzău, Biroul Teritorial al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării”, au menționat reprezentanții Prefecturii. 

Finanțarea acordată proiectului este nerambursabilă în procent de 100%, iar implementarea investițiilor finanțate prin PNRR este estimată la 24 de luni, fără depășirea datei de 30.06.2026.  

Dacă acest proiect va avea finalitate, suma atrasă reprezintă echivalentul bugetului de cheltuieli materiale al Instituției Prefectului-Județul Buzău aferent unei perioade de 20 de ani, au mai menționat reprezentanții Prefecturii.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.