Proiect privind modificarea tarifelor de parcare, la Buzău

Proiect privind modificarea tarifelor de parcare, la Buzău
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Local Buzău dezbate, în ședința din această săptămână, un proiect de modificare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice pe domeniul public al municipiului Buzău, aprobat în primăvara anului trecut. Cele mai mari dezbateri au fost stârnite de  tarifele propuse pentru locurile din parcările cu tarifare progresivă.

Proiectul a fost înaintat, după cum se arată și în referatul care îl însoțește, "având în vedere doleanțele cetățenilor privind modalitatea de tarifare și rezervare a locurilor de parcare din zonele de parcare cu tarif progresiv".

Inițial, proiectul propunea ca, în parcările cu tarifare progresivă, în intervalul 07.00-16.30, de luni până vineri, utilizatorii să achite 2 lei pentru primele 30 de minute și 5 lei pentru o oră de parcare. Pentru 2 ore sau fracțiune de oră se taxează cu 12 lei, iar pentru mai mult de 2 ore se adaugă 10 lei/oră sau fracțiune de oră  suplimentară. În weekend și în zilele care sunt sărbători legale, parcarea va fi gratuită, mai puțin pe locurile unde este implementat controlul accesului cu sisteme de barieră. Toate locurile de parcare pot fi ocupate de persoane fizice care au domiciliul sau reședința în zona de tarifare progresivă, inclusiv cele rezervate, în intervalul orar 16:30 – 07:00, de luni până vineri, contra achitării unui abonament, la tarife între 90 lei/an în cazul persoanelor fizice și 200 lei/lună pentru companii, cu rezervarea locului, pentru cel mult 15% din numărul de locuri amenajate în respectiva parcare publică.

"În parcările cu tarif fix se stabilesc următoarele tarife:  07.00 – 16.30 – tarifare uniformă, indiferent de durata ocupării locului de parcare, conform următorului program tarifar – 3 lei/oră, de luni până vineri. Sâmbăta și duminica gratuit, pentru parcările cu tarifare fixă care nu au fost atribuite ca parcări de reședință, numerotate pi semnalizate corespunzător cu indicatoare rutiere", se mai arăta în proiectul de hotărâre.

În parcările de reședință, costul unui abonament valabil de luni până vineri, între 16.30 și 7.00, respectiv în weekend, persoanele fizice trebuie să plătească 90 lei/an, conform proiectului.

"Vom veni de la 2 lei, prima oră, la 5 lei la doua oră, iar la fiecare oră să se adauge doar 5 lei, și nu 10, cum am dorit la început, pentru a descuraja parcarea mașinilor pe perioadă lungă în zona centrală”, a anunțat primarul Constantin Toma.

Proiectul de hotărâre menționează că Buzăul are 2.282 de locuri în parcările cu taxare progresivă de pe raza municipiului.

 

 

Image