Referendum, la Buzău, pentru alipirea comunei Țintești de municipiul reședință de județ

Referendum, la Buzău, pentru alipirea comunei Țintești de municipiul reședință de județ

Primăria Buzău a publicat, vineri, în consultare publică, un proiect de hotărâre privind aprobarea Referendumului având ca obiect modificarea hotarelor municipiului Buzău și le comunei Țintești, pentru unirea celor două entități administrative.

Proiectul a fost inițiat de primarul Buzăului, Constantin Toma, la câteva zile după ce acesta a vorbit despre intenția de a propune alipirea celor două localități.

“Se aprobă organizarea referendumului în vederea consultării cetățenilor din Municipiul Buzău privind modificarea limitei teritoriale a Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Buzău, în sensul integrării Unității Administrativ Teritoriale Comuna Țintești în perimetrul administrativ al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Buzău.

Cu ocazia referendumului, cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin DA sau NU la următoarea întrebare:

«Sunteți de acord cu unirea comunei Țintești cu municipiul Buzău?»” prevede proiectul de hotărâre lansat în consultare publică.

Primarul propune 1 octombrie 2021 ca dată a organizării referendumului, dar și ca toate costurile pe care le implică această consultare publică să fie suportate din bugetul local al municipiului Buzău.

“Persoanele fizice şi juridice interesate pot consulta proiectul de hotărâre pe site-ul autorităţii publice locale, la adresa www.primariabuzau.ro  Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de hotărâre menţionat mai sus pot fi depuse la sediul Primăriei municipiului Buzău, la Ghişeul Unic, până cel târziu 9 iulie 2021, la responsabilul pentru relaţia cu societatea civilă, doamna Jipa Petronela”, se arată în anunțul publicat de Primăria Buzău, odată cu proiectul de hotărâre.

 

 

 

Image
Image
Image