Unitatea de Primiri Urgenţe Buzău a fost extinsă şi modernizată printr-o investiţie de peste 35 de milioane de lei, beneficiar fiind consiliul judeţean.
Noua UPU are o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi şi a fost dotată cu mobilier şi aparatură medicală de ultimă generaţie, scrie AGERPRES. Proiectul implementat de Consiliul Judeţean Buzău, denumit “Extinderea şi dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţe Buzău”, este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020.
“Valoarea totală a proiectului este de 35.460.822,13 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR (70%) 6.268.696,27 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional (28%) 2.507.478,51 lei, valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului (2%) 179.105,61 lei, valoarea neeligibilă 26.172.952,61 lei - inclusiv TVA, valoare eligibilă de la bugetul de stat, conform Ordin 2050/2021, 332.589,13 lei”, informează CJ.
Lucrările la imobilul UPU au demarat în anul 2022.
Special configurată pentru asigurarea tuturor funcţiunilor medicale, în condiţii de maximă siguranţă, compartimentarea spaţiului a ţinut cont de standardele din domeniu, iar dotările presupun, pe lângă aparatură medicală de ultimă generaţie, şi un sistem modern de climatizare, încălzire, ventilaţie, aer condiţionat, o instalaţie modernă pentru asigurarea securităţii la incendiu, dispozitive medicale şi mobilier.
Proiect major pentru infrastructura feroviară din Prahova, Buzău și Vrancea. Pe ce rute vor circula cele mai noi locomotive electrice achiziționate de Ministerul Transporturilor
Noua UPU dispune de două monitoare de funcţii vitale pentru transport, două defibrilatoare, şase electrocardiografe, un aparat mobil de radiologie, un ecograf, cinci infuzomate, un videolaringoscop, un scaun ORL, două ventilatoare pacient, un aparat de electroversie sincronă şi stimulare cardiacă, 25 de tărgi pentru transportul bolnavilor şi cărucioare pacienţi.
“Vă rog să puneţi tot sufletul către cei care vor avea nevoie de dumneavoastră, pentru că trupul se repară în primul rând dacă sufletul vibrează aşa cum trebuie. Fiţi blânde, bune, buni, cu grijă faţă de oamenii care îşi pun în mâinile dumneavoastră ce au mai de preţ, şi anume sănătatea”, a transmis personalului medical, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu.