VIDEO 🎦 Buzăul ar putea folosi apele uzate pentru irigaţii

VIDEO 🎦 Buzăul ar putea folosi apele uzate pentru irigaţii
Primarul din Buzău vrea să implementeze un proiect inedit, prin care apa din stațiile de epurare ar putea fi utilizată la irigaţii
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primarul din Buzău vrea să implementeze un nou proiect inedit, de această dată cu scopul de a combate seceta care a afectat zona. Acesta spune că apa din stațiile de epurare ar putea fi utilizată la irigaţii, dar punerea în practică a unei asemenea idei necesită și sprijin de la Guvern.

„La Buzău și în România avem o rezervă imensă de apă cu fertilizanți, pe care o aruncăm pe «apa Sâmbetei»: apa provenită din stațiile de epurare. La nivel național se deversează în râuri peste 340 de milioane de metri cubi de apă tratată, din care numai de la stația de epurare a Buzăului, 10 milioane de metri cubi de apă, ce ar putea fi utilizată inteligent pentru irigații. Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius recomanda tuturor țărilor din Uniunea Europeană să reutilizeze această apă uzată tratată în sectorul agricol”, a declarat primarul orașului Buzău, Constantin Toma.

Primăria Buzău cere sprijin pentru irigaţii

„Pierdem sume imense pentru a scoate azotul și fosforul din apa uzată, numai la Buzău consumăm 300 MWh/oră/lună, pe care le regăsim în facturile noastre de apă. Am început acum doi ani un studiu privind utilizarea acestor ape, dar cu azotul și fosforul în limitele acceptate, pentru utilizarea în agricultura municipiului și județului Buzău. Domnul prim-ministru, Nicolae Ciucă, și domnul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, m-au îndemnat să pun în aplicare acest proiect unicat la nivelul României, pentru că este o mare necesitate pentru toată țara. Sper să am și sprijinul financiar al Guvernului, astfel încât acest proiect să devină realitate”, a adăugat primarul Constantin Toma.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image