Preotul Daniel Rece, paroh în satul Coroana, din judeţul Constanţa, în vârstă de 44 de ani a fost suspendat, marţi, din slujire printr-o decizie a Permanenţei Arhiepiscopiei Tomisului ca urmare a cercetării sale într-un dosar pornografie infantilă, instrumentat de D.I.I.C.O.T Iaşi, informează biroul de presă al Eparhiei, potrivit AGERPRES.
Conform sursei citate, Permanenţa Arhiepiscopiei Tomisului a decis, marţi, suspendarea din slujire a preotului Daniel Rece, paroh la biserica din satul Coroana, comuna Albeşti, judeţul Constanţa, şi declanşarea unei anchete interne, ca urmare a unui dosar instrumentat de Serviciul Teritorial Iaşi al DIICOT, în care acesta este cercetat. “Preotul nu a fost reţinut, a fost invitat la audieri şi a plecat singur la Iaşi, unde are loc audierea” - se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului.
Procurorii DIICOT au efectuat, marţi, două percheziţii în judeţul Constanţa, într-un dosar de pornografie infantilă, una dintre descinderi având loc la parohia ortodoxă din satul Coroana, preotul Daniel Rece fiind acuzat că ar fi determinat o fată de 13 ani să se filmeze în ipostaze sexuale explicite.
“În conformitate cu art.170 cod procedură penală, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi au procedat la ridicarea mai multor sisteme informatice de la domiciliul unei persoane şi au efectuat o percheziţie la o biserica ortodoxă dintr-o localitate din judeţul Constanţa. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2019, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 de ani, a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini şi înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori”, a transmis DIICOT.
Sursă foto facebook.com/pg/arhiepiscopiatomisului.ro