Asociația Elevilor din Constanța a dat în judecată 12 consilii locale pentru neacordarea burselor școlare

Potrivit asociatiaelevilor.ro, Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a acționat săptămâna aceasta 12 consilii locale din județul Constanța pentru nerespectarea obligației legale de a acorda burse școlare elevilor, ca urmare a lipsei de răspuns venită din partea autorităților la solicitările beneficiarilor primari ai educației. 

Dreptul elevilor de a primi burse de merit, ajutor social, performanță sau studiu este stipulat de art. 82, alin. (1) din Legea educației naționale. Conform alin. (2) al aceluiași articol, consiliile locale au obligația de a adopta o hotărâre prin care să aprobe numărul și cuantumul fiecărei burse în parte, ulterior aprobării unui buget în acest sens.

Reprezentanții AEC au identificat 22 din 70 de UAT-uri care nu acordă burse elevilor, iar în cazul a 6 dintre cele 70 nu s-au putut obține informații. 

Potrivit sursei citate, în data de 24 septembrie au fost trimise adrese către toate cele 22 de primării, prin care se solicita alocarea de urgență a fondurilor pentru burse, precum și adoptarea în proxima ședință de consiliu local a unei hotărâri pentru aprobarea numărului și cuantumului burselor. În termen de 30 de zile doar 2 dintre aceste localități au răspuns, comunele Mircea Vodă și Aliman.

Reprezentanții AEC au depus luni și marți 12 cereri de chemare în judecată împotriva următoarelor UAT-uri: Comuna Cogealac, Comuna Crucea, Comuna Băneasa, Orașul Hârșova, Comuna Lipnița, Comuna Mihail Kogălniceanu, Comuna N. Bălcescu, Comuna Topalu, Municipiul Medgidia, Comuna Gârliciu, Comuna Dumbrăveni și Comuna Mereni, solicitând primarilor UAT-urilor acționate în instanță să dispună de urgență alocarea de fonduri pentru bursele școlare ale elevilor, precum și adoptarea unei hotărâri de consiliu local pentru aprobarea burselor și, astfel, să înceapă să arate interes față de educație și față de elevi.

Sursă foto asociațiaelevilor.ro.

 

Image
Image
Image
Image