Bărbat arestat după ce a încercat să "vândă" o minoră pe 500 de euro unui alt proxenet

Bărbat arestat după ce a încercat să "vândă" o minoră pe 500 de euro unui alt proxenet

Un bărbat de 39 de ani din Constanţa a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv, într-un dosar instrumentat de DIICOT în care e bănuit de trafic de minori. Anchetatorii spun că suspectul a convins o tânără să se prostitueze şi apoi a încercat să o predea unui alt proxenet, contra unei sume de 500 de euro.

Direcţia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanța s-a sesizat din oficiu cu privire faptul că, la începutul anului 2020, prin inducere în eroare, inculpatul R.V., în vârstă de 39 de ani, ar fi racolat o victima de sex feminin în scopul obligării acesteia la practicarea prostituției. Suspectul a adăpostit victima la diferite adrese din municipiul Constanța și a făcut demersuri pentru a o vinde altui proxenet, tot în scop de exploatare sexuală, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri de DIICOT.

"La data de 09.03.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului R.V. în momentul în care acesta încerca tranzacționarea victimei către o altă persoană, în schimbul sumei de 500 de euro. Concomitent, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța au efectuat două percheziții domiciliare pe raza județului Constanța, în urma cărora au fost ridicate o agendă de mici dimensiuni, un telefon mobil și cheile ce proveneau de la sistemul de închidere al ultimei locații în care a fost adăpostită victima", se mai arată în comunicat.

Marţi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului. O zi mai târziu, Tribunalul Constanța a decis arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Image
Image
Image