Cele cinci vapoare amplasate la intrările în Constanţa vor dispărea

Cele cinci vapoare amplasate la intrările în Constanţa vor dispărea
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cele cinci vapoare de la intrările din orașul Constanţa dispar. Navele vor fi casate și duse la fier vechi, în urma unei hotărâri a Consiliului Local, la propunerea primarului Vergil Chițac, fost ofițer de marină.

Ambarcaţiunile au fost amplasate la intrările în oraș și în gara Constanța, în 2003. Au devenit rapid un simbol al orașului de la malul mării. Cele cinci vapoare au aparținut Poliției de Frontieră și au fost transferate gratuit către Primaria Constanţa.

Primăria Constanţa vrea să îndepărteze cele cinci vapoare vechi

Acum, invocând faptul că acestea sunt ciuruite de rugină, autorităţile au decis să le îndepărteze, informează Digi24. Administraţia din Constanţa susţine că reparaţiile ar costa prea mult.

"Vedetele maritime sunt în stare de degradare avansată, de peste 50%, fiind necesară casarea acestora, lucrările de remediere implicând costuri foarte mari", se arată în proiectul de hotărâre votat de Consiliul Local Constanța.

Oamenii din zonă spun însă că vaporașele ar trebui să fie reparate sau măcar înlocuite.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image