Doi şoferi de microbuz au fost arestaţi preventiv, după ce au încercat să ajute un migrant turc să treacă graniţa ilegal pentru 3.000 de euro

Doi şoferi de microbuz au fost arestaţi preventiv, după ce au încercat să ajute un migrant turc să treacă graniţa ilegal pentru 3.000 de euro

Două persoane au fost arestaţi preventiv, iar o a treia este cercetată sub control judiciar, după ce au încercat să ajute un cetăţean turc să treacă graniţa în mod ilegal din România în Ungaria. Cei doi arestaţi sunt şoferi la o firmă care se ocupă de transport de persoane şi ar fi acceptat să-l ajute pe migrant contra sumei de 3.000 de euro, anunţă procurorii.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a anunţat că două persoane, cu vârste de 24 şi 31 de ani, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. 

"La data de 12 iunie 2021, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au formulat propunerea privind luarea măsurii arestului preventiv, faţă de inculpații:
- O.F., în vârstă de 24 de ani, aflat în stare de reținere, pentru comiterea infracţiunii de trafic de migranți, faptă prev. și ped. de art.263 alin.1 și 2 C.pen. lit.a C.pen. și
- M.A., în vârstă de 31 de ani, aflat în stare de reținere, pentru comiterea infracţiunii de trafic de migranți, faptă prev. și ped. de art.263 alin.1 și 2 C.pen. lit.a C.pen.
Totodată față de inculpatul O.A., de 33 de ani, a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, că în perioada 02-10 iunie 2021, inculpații au procedat la traficarea migrantului ilegal cu date declarate de M. A., cetățean turc, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României spre Ungaria, și de a ajunge la Viena, în Austria. Astfel, în concret, la data de 02.06.2021, inculpatul O. A., l-a contactat pe inculpatul M. A. căruia i-a solicită să faciliteze transportul unei persoane migrant ilegal, până în Austria, la Viena; M. A. a fost de acord. La data de 10.06.2021, inculaptul M. A., care conducea microbuzului de transport persoane marca Mercedes Sprinter, după ce a ridicat mai multe persoane din municipiul Medgidia spre la le duce în Germania, și a continuat deplasarea până în localitatea Mircea Vodă de unde l-a preluat pe migrantul ilegal menționat anterior, apoi și-a continuat deplasarea până în Cernavodă. Aici, la volanul microbuzului, s-a urcat inculpatul O. F. care și-a continuat deplasarea, împreună cu călătorii microbuzului, inclusiv migrantul ilegal, până în apropierea punctului de trecerea a frontierei Nădlac, unde au fost depistați de organele poliției de frontieră. În schimbul serviciilor prestate, inculpatul O. A. i-a oferit inculpatului M. A. suma de 2.000 de euro la preluarea migrantului, și încă 1.000 de euro când migrantul ajunge la destinație. La rândul său, inculpatul M. A. i-a oferit inculpatului O. F. pentru serviciile prestate în referire la migrant, sumă cu care O. F. a fost de acord. Tot O. A. este cel care i-a asigurat cazarea migrantului la locuința unei terțe persoane din localitatea Mircea Vodă. Cei doi inculpați au fost arestați pe o perioadă de 30 de zile", se arată într-un comunicat de presă transmis luni de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Image
Image
Image