Elevul care s-a aruncat de la etaj era şicanat de colegi sau intrase în depresie!?

DGASPC s-a autosesizat în cazul băiatului care s-a aruncat în gol de la etajul al doilea al liceului constănțean „George Călinescu”. Acesta a fost transportat la spital, iar în cauză se efectuează cercetări.Totodată, pe marginea acestui subiect au apărut mai multe variante, unii cunoscuţi ai victimei precizând că era şicanat de colegi, pe când alţii că ar fi avut probleme acasă.

Potrivit replicaonline.ro, referitor la cazul elevului în vârstă de 12 ani de la Liceul George Călinescu care s-a aruncat în gol de la etajul al II-lea al instituției școlare, reprezentanții Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța s-au autosesizat, iar în cursul dimineții, Echipa Mobilă formată dintr-un psiholog și un asistent social s-a deplasat la fața locului.

Specialiștii au stat de vorbă cu directorul unității de învățământ, cadrele didactice, inspectorul școlar și colegii elevului. Echipa mobilă s-a deplasat și la domiciliul elevului, purtând discuții cu vecinii. Specialiștii nu au putut discuta cu familia elevului, părinții fiind în stare de șoc. Reprezentanții DGASPC Constanța au mers și la Spitalul de Urgență unde se află internat băiatul. „Ce vă pot spune este faptul că elevul este foarte silitor la școală, dată fiind și media, peste nota 9, cu care a terminat semestrul. Echipa Mobilă nu a aflat decât lucruri bune atât despre el cât și despre părinți. Vecinii spun că nu au auzit niciodată certuri din apartamentul lor” a transmis Oana Manoilă, purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța.

Tot aceasta a mai precizat faptul că sunt în legătură cu Inspectoratul Școlar și cadrele didactice pentru consilierea și securizarea emoțională a colegilor adolescentului.

DGASPC Constanța monitorizează cazul și, împreună cu organele de cercetare și reprezentanții liceului, încercă să afle ce anume l-a determinat pe adolescent să facă un astfel de gest. Legat de acest subiect, trebuie să menționăm faptul că potrivit informațiilor noastre, elevul era destul de apatic în ultima perioadă, colegii precizând că părea a fi depresie. Însă, alţii susţin că ar fi fost şicanat de colegi.

Citiți și: VIDEO: Un elev s-a aruncat de la o fereastră aflată la etajul doi al Liceului „George Călinescu” din Constanța

Sursă foto replicaonline.ro.

Image
Image
Image