Expertiză tehnică preliminară, în cazul morții lui Răzvan Ciobanu: airbag-urile mașinii s-au deschis la 126 km/oră

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Expertiza preliminară a maşinii conduse de Răzvan Ciobanu arată că airbag-urile s-au deschis la 126 de kilometri pe oră, aceasta fiind viteza în momentul impactului. Istoricul înregistrat de computerul de bord arată că bolidul a circulat şi cu 250 de kilometri pe oră, anunță Mediafax, citând surse judiciare.

Anchetatorii cred că viteza de 250 km/oră ar fi fost atinsă pe autostradă şi exclud, momentan, ca aceasta ar fi fost viteza din momentele anterioare accidentului.

Surse judiciare au declarat, joi, pentru Mediafax, că proprietarul maşinii conduse de Răzvan Ciobanu a fost audiat. Acesta le-a spus anchetatorilor că designerul a condus maşina pe autostradă, din Bucureşti până în Mamaia, unde au ajuns în noaptea de Înviere, respectiv sâmbătă spre duminică. Acesta a motivat că i-a dat cheile lui Răzvan Ciobanu să îi conducă maşina pentru că ştia că designerul nu consumă alcool.

Cei doi au mers la un festival de muzică electronică, unde au stat câteva ore, după miezul nopţii, apoi creatorul de modă a plecat cu maşina. Proprietarul maşinii spune că el a plecat să se culce şi nu ştie ce s-a întâmplat cu Răzvan Ciobanu, el precizând anchetatorilor, potrivit surselor citate, că ştia că designerul nu avea cazare rezervată în Mamaia.

Când s-a trezit, proprietarul maşinii l-a sunat pe Răzvan Ciobanu să se întâlnească la masă şi să îi restituie cheile.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că Răzvan Ciobanu i-a răspuns la telefon, duminică, şi i-a confirmat că se vor întâlni, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat şi creatorul de modă nu a mai fost de găsit, proprietarul maşinii aflând ce s-a întâmplat, luni dimineaţa, după accident.

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit, luni dimineaţa, într-un accident produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, în judeţul Constanţa.

Înmormântarea va avea loc joi.

Image