Tren deraiat între stațiile Năvodari și Constanța Mărfuri

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tren privat de marfă a deraiat, sâmbătă, între stațiile Năvodari și Constanța Mărfuri. Reprezentanții CFR au transmis că garnitura asigura un transport de cocs, iar în acea zonă nu circulă trenuri de călători, potrivit Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, a declarat, că trenul privat de marfă, care a deraiat, sâmbătă, aparține operatorului Tehnotrans.
„Trenul (...) deraiază de un boghi între stațiile Năvodari – Constanța Mărfuri. Acest interval de stații face parte din linia neinteroperabilă, administrată de gestionarul privat GFR. Menționez că pe secția respectivă nu circulă trenuri de călători, nici de stat, nici private”, a spus Brânzan.
Potrivit sursei citate, trenul de marfă asigura un transport de cocs.

Image