Un medic aflat sub influența drogurilor a fost prins, la Mamaia, la volanul unui bolid de lux

Un bărbat care a consumat canabis apoi s-a urcat la volan a ajuns pe mâna poliţiştilor din Constanța. Nu mică le-a fost mirarea să constate că șoferul bucureștean era chiar medic.

„Aparatul a indicat o valoare pozitivă la consum de canabis în cazul acestui conducător auto. Urmează să ne deplasăm cu dumnealui la spital, să recoltăm probe biologice de sânge, pentru a depista valoarea exactă și să îi deschidem un dosar penal în acest sens”, a declarat Nicolae Doru Creţu, subcomisar de poliție în Constanța, pentru Digi24.

Pe litoral, polițiștii „acționează pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. În acest moment se desfășoară o acțiune cu aparatele intrate recent în dotarea Poliției Rutiere Constanța și anume DRUG TEST”, a informat purtătorul de cuvânt al IJP Constanța, citat de sursa amintită.

Citiți și:  Din această vară, polițiștii de pe litoral vor fi dotați cu aparate pentru depistarea consumului de droguri

Acțiunile poliției se vor desfăşura pe toată durata sezonului estival.

Sursa foto: digi24.ro

Image
Image
Image
Image