Un primar şi-a crescut salariul pentru că are „vară şi patru benzi până la Constanţa”: „Nici n-am ajuns la cât trebuia”

Dacă Guvernul nu ne mai dă, ne luăm singuri - aceasta pare să fie deviza celor din Primăria Murfatlar. După ce premierul Ludovic Orban a anunțat că va îngheța salariile demnitarilor, pentru ca acestea să nu mai crească odată cu majorarea salariului minim brut, primarul orașului a adoptat o hotărâre de Consiliu Local prin care îşi măreşte salariul, cel al viceprimarului, dar şi pentru ceilalţi angajaţi din instituţie. Edilul şi-a făcut practic singur un cadou de Crăciun - 1.000 de lei în plus pe lună la salariu, mai exact, de la 12.480 de lei, la 13.500 de lei.

Potrivit Digi24, Valentin Saghiu, primarul din Murfatlar, este la al doilea mandat. El a declarat la Digi24 că, de fapt, a fost făcută o actualizare, care trebuia, de altfel, să fie făcută mai de dinainte. În plus, "nici nu am ajuns la mărirea de 2.380 (plusul la salariu - n.r.)", a spus el.

El are şi o explicaţie pentru ce nu a făcut mai devreme actualizarea la care se referă: "pentru că nu a fost buget, e primărie de orăşel, de aceea actualizarea a venit la noi mai târziu. E o actualizare pe vechi. Nu ne-am actualizat la salariul minim pe economie, la ce s-a aprobat legea acum 2,230 ...Nu am ajuns acolo încă. Sperăm că poate la anul o să o ducem mai bine şi se pot mări salariile... dacă nu, să stagneze la acest nivel. Dacă nu aveam buget, nu puteam să facem salariile...".

Întrebat care sunt avantajele localităţii, primarul a enumerat: "mari contribuabili, brutării, gară maritimă, industrie grea, comerţ, magazine mari, patru benzi până la Constanţa, vară, turism".

Sursă foto Digi24.

Image
Image
Image