VIDEO | Anchetă pentru ultraj, după ce inspectorii ANPC au fost atacați cu mâncare în Satul de Vacanță din Mamaia

VIDEO | Anchetă pentru ultraj, după ce inspectorii ANPC au fost atacați cu mâncare în Satul de Vacanță din Mamaia
Inspectorii ANPC aflați în control în Satul de Vacanță din Mamaia au fost atacați cu mâncare de către agenții economici (Foto: info-sud-est.ro)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Poliția Constanța a deschis un dosar penal pentru ultraj, după ce inspectorii pentru Protecția Consumatorilor aflați în control în Satul de Vacanță din Mamaia au fost atacați cu mâncare de către mai mulți agenți economici.

Comisarii Autoritatății Naționale pentru Protecția Consumatorilor au mers, vineri, în control, în Satul de Vacanță din stațiunea Mamaia, iar lucrurile ar fi degenerat când administratorii unor restaurante ar fi aruncat cu mâncare în comisari. Videoclipurile au fost încărcate pe rețelele sociale de către ANPC. În imagini apar oameni care țipă, adresează injurii și adoptă o atitudine violentă la adresa inspectorilor care desfășurau controlul.

Comisari ANPC agresați în Satul de Vacanță din Mamaia

„În cadrul unei acțiuni de control lucrurile au degenerat din nou pentru că probabil o parte a societății se complace în ceea ce se pretinde a fi turism. Urlete, țipete, înjurături ce au culminat cu un tir de mâncare asupra colegilor mei și a mea. O parte a societății este bolnavă și încurajează tipul acesta de abordare și de comerț. Părinți ce își hrănesc copiii cu mâncare gătită pe trotuar și ne certau că luăm măsuri dure. Sunt aceeași părinți ce se tăvălesc pe jos că li s-au îmbolnăvit copiii și reclamă hotelurile la care stau sau restaurantele prin care au trecut la un moment dat. Sunt cei care ne apostrofează în mediul online că nu luăm măsurile care trebuie”, a afirmat Horia Constantinescu, șeful ANPC, într-un clip publicat pe rețelele de socializare.

@horiaconstantinescuanpc

În cadrul unei acțiuni de control lucrurile au degenerat din nou pentru că probabil o parte a societății se complace în ceea ce se pretinde a fi turism Urlete țipete înjurături ce au culminat cu un tir de mâncare asupra colegilor mei și a mea O parte a societății este bolnavă și încurajează tipul acesta de abordare și de comerț Părinți ce își hrănesc copiii cu mâncare gătită pe trotuar și ne certau că luăm măsuri dure Sunt aceeași părinți ce se tăvălesc pe jos că li s-au îmbolnăvit copiii și reclamă hotelurile la care stau sau restaurantele prin care au trecut la un moment dat Sunt cei care ne apostrofează în mediul online că nu-l luăm măsurile care trebuie făcându-se că uită că sunt cei care încurajează acest tip de comerț Angajații locațiilor închise s-au hotărât să dea tonul acestei revolte și ulterior au redeschis abuziv locația lor Statul român este șchiop și are o mînă amputată pentru că alte autorități au trecut prin același loc și au sfătuit pe comercianți să nu respecte măsurile autorității noastre În această confuzie vecină cu dementa administrativă își fac loc comercianții de rea credință alungând atât turiștii cât și bruma de comercianți de calitate rămasă Singura noastră șansa celor care mai credem în țara asta este ca autoritățile să își facă treaba cu fermitate Mă întreb în ce colț de lume poți înjura autoritățile de control să arunci cu tăvi și cu mâncare în ele și apoi să te hlizești la telefon

♬ original sound - Horia Constantinescu

Potrivit info-sud-est.ro, toate tarabele verificate cu această ocazie de către cei de la ANPC aveau deficiențe privind respectarea normelor de siguranță alimentară. Sosurile culinare filmate de comisari, care în mod normal ar fi trebuit ținute la o temperatură cuprinsă între 0 şi 4 grade Celsius, aveau temperaturi de 26 de grade, pentru că erau ținute în soare.

Image