fbpx

VIDEO - O mașină filmată în timpul unei curse ilegale, pe A4, a fost implicată într-un accident mortal două zile mai târziu

VIDEO - O mașină filmată în timpul unei curse ilegale, pe A4, a fost implicată într-un accident mortal două zile mai târziu

Image
Image

Un BMW filmat zilele trecute în timpul unei curse ilegale, acum câteva zile, pe A4, a fost implicat, astăzi, într-un accident mortal produs pe un drum din județul Constanța.

 

„Astăzi, 22 ianuarie, în jurul orei 11.54, polițiștii constănțeni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe DJ 87, la ieșire din localitatea Nazarcea.

Din primele cercetări, un autoturism, în care se aflau 3 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.

În urma accidentului rutier, a rezultat decesul a două persoane, precum și vătămarea corporală gravă a celei de-a treia.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Victimele sunt doi bărbați, de 27, respectiv 40 de ani.

Unul dintre bărbații care au murit ar fi participat la curse ilegale derulate pe autostradă

Replicaonline.ro scrie că victimele erau unchi și nepot. Potrivit unor martori la accident, unul dintre bărbații care şi-au pierdut viața a luat parte la cursele ilegale de maşini, de pe A4, în cursul serii de miercuri, 19 ianuarie a.c. Este vorba despre bărbatul în vârstă de 40 de ani.

Întrecerea din 19 ianuarie, de pe A4, a fost filmată și transmisă pe rețelele de socializare, dar ulterior ștearsă. Polițiștii au anunțat că au demarat cercetări cu privire la evenimentele de acum câteva seri.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto: ctnews.ro

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.