Autorii jafului de luni din Brăila au fost prinși

Potrivit infobrăila.ro, în ziua de 15 aprilie, polițiștii au reținut doi bărbați, cu vârste de 45 și respectiv 46 de ani, din județul Galați, la scurt timp după comiterea infracțiunii de furt calificat.
Amintim faptul că în dimineața de 15 aprilie, ora 09:00, polițiștii au fost sesizați de către un brăilean cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras suma de 500.000 de lei dintr-un autoturism. Potrivit păgubitului, banii erau încasările din ultimele zile, care urmau să fie depuși în bancă.
În urma cercetărilor efectuate, în cursul aceleiași zile, cei doi bărbați au fost identificați și depistați, pe raza municipiului Galați. Prejudiciul a fost recuperate parțial, iar cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore.
Cei doi suspecți au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în cauză întocmindu-se dosar penal și continuându-se cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul neînmatriculat. 

Mai multe detalii despre evenimentele din Brăila aici.

Image
Image
Image
Image