Gălățeni evacuați din cauza unui miros suspect

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Locatarii unui bloc din municipiul Galaţi au fost evacuați în seara zilei de marţi, 17 decembrie 2019, după ce aceștia au simţit un miros puternic, înţepător, pe casa scării. Este vorba despre blocul T10, de 4 etaje, de pe strada Drumul Viilor.
Peste 30 de persoane au fost scoase din apartamentele lor, doar cu hainele de pe ei, după ce pompierii au constatat că aerul de pe casa scării nu este respirabil, iar mirosul se extinde şi în apartamente.

Potriviti Monitorul de Galați, a fost solicitată şi o autospecială de cercetare chimică, biologică şi nucleară (CBRN) de la ISU Brăila, dar şi o echipa de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi. Specialiştii au constatat că totul a pornit de la combinarea mai multor substanţe de curăţenie. În plus, un sac abandonat de câteva zile, în care se aflau recipiente cu soluţii de curăţenie, le-a atras atenţia pompierilor, care au stabilit că aceasta este o altă sursă a mirosului. După circa cinci ore de stat în frig, locatarii au putut reveni în casele lor, fără a mai exista pericol de intoxicaţie.

Panica s-a instalat în jurul orei 16.00, când o locatară a simţit mirosul înţepător. Aceasta a vorbit cu vecinii şi toţi manifestau senzaţii de sufocare, drept pentru care au sunat la 112. Pompierii ajunși la faţa locului şi au decis evacuarea tuturor locatarilor. Oameni au ieşit cu hainele cu care stăteau în casă, iar vecinii din zonă le-au adus pături şi ceai cald pentru a se încălzi. Pentru a stabili de unde vine mirosul suspect, pompierii au verificat fiecare apartament în parte. Pentru că nu ştiau dacă se vor putea întoarce în casele lor, câţiva locatari au decis să plece la rude. Între timp, pompierii au aerist blocul şi au reluat măsurătorile.

La faţa locului a venit şi o echipă de la DSP Galaţi care a făcut propriile măsurători.
Ulterior s-a stabilit şi care ar fi cauzele care au dus la mirosul care a creat panică. „S-au folosit mai multe substanţe chimice care au intrat în reacţie. În plus, pe casa scării, de mai multe zile, era un sac care mirosea a amoniac“, a precizat Dan Ionaşcu, purtător de cuvânt ISU Galaţi, potriviti sursei citate.
După ce au găsit sursa, pompierii au decis că oamenii se pot întoarce în apartamente.

Proprietarul sacului cu gunoi care mirosea a amoniac, nu a recunsocut că şi-a lăsat gunoiul pe casa scării zile în şir. „Nu este adevărat. Aveam doar o sticlă de lichid pentru geamuri“, a declarat acesta.
În scurt timp pericolul a fost îndepărtat în totalitate, iar pompierii s-au retras din zonă.

Sursă foto Monitorul de Galați.

 

Image