Incendiu în județul Galați: Au ars aproximativ 16 hectare de imaş împădurit şi pădure tânără

Pompierii gălățeni au fost solicitați să intervină, duminică după-amiază, la un incendiu de vegetație izbucnit la marginea localității Chiraftei, comuna Măstăcani.

Potrivit viata-libera.ro, la fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la ISU Galați și de la Punctul de lucru din Târgu Bujor. În sprijinul militarilor a venit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate. Pompierii au reușit să lichideze incendiul în jurul orei 18,00, după aproximativ trei ore. Conform pompierilor, flăcările au distrus miriște, 8,5 hectare de imaș împădurit și 7 hectare de lizieră (pădure tânără), în total suprafața afectată fiind de aproximativ 250 de hectare. La fața locului au intervenit și angajați de la Romsilva.
La finalul intervenției, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a producerii incendiului o țigară aprinsă aruncată la întâmplare. Cel mai probabil, țigara a fost aruncată de unul dintre ciobanii care frecventează zona. Din fericire nu au fost afectate imobile și nu s-au înregistrat victime.

Imagine cu caracter ilustrativ, sursă viata-libera.ro.

 

Image
Image
Image
Image
Image