fbpx

Minori de 11 și 13 ani, dintr-un centru de plasament, drogați și violați într-un apartament din Galați

Minori de 11 și 13 ani, dintr-un centru de plasament, drogați și violați într-un apartament din Galați
Image
Image

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a anunțat, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 32 de ani care ar fi agresat sexual doi minori de la un centru de plasament din Galați. Copiii ar fi fost drogați, apoi violați de individul pe care se pe că îl cunoșteau. Plecarea lor din centrul social a fost anunțată Poliției abia a doua zi de un angajat.

 

Acum două zile, pe 15 noiembrie, Poliţia a fost sesizată de instructorul de serviciu al unei case de tip familial, din municipiul Galaţi, cu privire la faptul că doi minori instituţionalizaţi, de 11 şi 13 ani, ar fi închişi în apartamentul unui bloc, de pe Bulevardul Dunărea, fără posibilitatea de a ieşi. Potrivit IP Galați, poliţiştii s-au deplasat imediat la adresa indicată, împreună cu un echipaj de pompieri, cei doi minori fiind extraşi printr-o fereastră a apartamentului, cu ajutorul pompierilor.

“În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi minori ar fi plecat voluntar, în urmă cu o zi, din casa de tip familial unde erau instituţionalizaţi, şi ar fi rămas peste noapte în apartamentul respectiv, împreună cu un bărbat, de 32 de ani, pe care îl cunoşteau.

Dimineaţă, acesta ar fi plecat şi ar fi încuiat uşa, iar cei doi minori, rămaşi în locuinţă, l-au sunat pe instructorul casei de tip familial, povestindu-i situaţia în care se aflau.

În continuare, s-a stabilit că, în cursul nopţii de 14 spre 15 noiembrie, bărbatul în cauză le-ar fi oferit minorilor alcool, după care ar fi întreţinut cu aceştia raporturi sexuale”, a transmis sursa citată.

Parchet: Inculpatul, profitând de starea euforică în care se aflau minorii, a întreținut cu aceștia raporturi sexuale

Noi detalii au fost oferite miercuri de procurori. Copiii ar fi ajuns în apartamentul individului încă de duminică seară: “În seara zilei de 14.11.2021, pe fondul relației de prietenie dintre inculpat și cele două persoane vătămate și având cunoștință că cei doi minori au părăsit fără permisiune centrul social în care sunt instituționalizați, inculpatul C.M.M. le-a oferit găzduire în locuința sa, unde după ce au consumat împreună o cantitate semnificativă de alcool și au fumat mai multe țigări cu efect halucinogen, profitând de starea euforică în care se aflau minorii, a întreținut cu aceștia raporturi sexuale orale, respectiv anale”.

Judecătoria Galați a admis propunerea procurorilor și a emis, pe numele individului, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto cu caracter ilustrativ

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.