Un bărbat şi-a incendiat apartamentul pentru a patra oară, spre disperarea vecinilor

Un bărbat şi-a incendiat apartamentul pentru a patra oară, spre disperarea vecinilor
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un gălățean și-a incendiat apartamentul în noaptea de vineri spre sâmbătă, când pompierii s-au luptat cu flăcările și i-au evacuat pe locatarii din bloc. Este a patra oară când bărbatul își incendiază locuința, potrivit pompierilor, punând în pericol tot blocul în care locuiește.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale și un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Galați, relatează Digi24. Din cauza fumului gros, pompierii au evacuat opt persoane din apartamentele învecinate, mai arată sursa citată. Aproximativ 20 de persoane au ieșit singure din casă după ce au văzut flăcările.

Pompierii au reușit să stingă flăcările și nu au existat victime. Pagube sunt la trei apartamente cărora le-au fost afectate ușa și tencuiala. De asemenea, a fost deteriorată instalația electrică de pe casa scării.

Cauza probabilă a incendiului este acțiunea intenționată a proprietarului, au stabilit pompierii. Aceștia susțin că bărbatul a mai provocat încă trei incendii în trecut.

Image