fbpx

Criză de lapte! Distribuitorul care asigura produsul în școli și grădinițe din mai multe județe a cerut rezilierea contractului

Criză de lapte! Distribuitorul care asigura produsul în școli și grădinițe din mai multe județe a cerut rezilierea contractului

Image
Image

Consiliul Județean Vrancea a anunțat că de miercuri, 5 octombrie, nu vor mai putea fi furnizate produse lactate în școlile din județ. În aceeași situație de află și Iași, Vaslui, Bacău și Tulcea, după ce distribuitorul a epuizat stocurile de lapte și a cerut rezilierea contractului.

 

“Consiliul Județean Vrancea anunță faptul că începând cu data de 5 octombrie 2022 nu se vor mai furniza lapte și produse lactate în școlile din județul Vrancea, ca urmare a solicitării de reziliere a acordului cadru din «Programul Național în Școli al României 2017-2023», venită din partea operatorului economic SC Dunărea Prod SRL (punct de lucru sat Lămotești, comuna Milcovul).  Cauza invocată pentru stoparea furnizării acestor produse este contextul economic general afectat: lipsa materiei prime și volumele limitate de lapte, care sunt în scădere din cauza diminuării efectivelor de animale și a secetei din acest an, care a dus la obținerea de furaje mai scumpe și mult mai puține, precum și creșterea generalizată a costurilor de producție. Operatorul economic nu va mai fi în măsură să furnizeze lapte și produse lactate ca urmare a epuizării stocurilor produse în luna august 2022. În această situație se află și județele Iași, Vaslui, Bacău și Tulcea”, menționează comunicatul CJ Vrancea.

Sursa citată a anunțat că va demara în cel mai scurt timp procedura de licitație pentru a asigura lapte și produse lactate în școlile din Vrancea, cu soluția de a atribui contractele pe loturi, zonal, astfel încât să fie încurajați inclusiv producătorii locali să depună oferte.

În școli vor fi distribuite, deocamdată doar celelalte produse destinate copiilor, respectiv corn și produse de panificație și mere.

“Ştiu sigur că lucrurile se desfășoară în condiţii mai grele anul acesta pentru că a fost necazul acesta cu seceta pedologică, dar în nici un caz nu se pune problema lipsei produsului de pe piaţă. Eu dau mesajul să fim calmi, raționali și în același timp și responsabili. Să fim raționali în a înțelege ce înseamnă creșterea animalelor și răspunderea pe care o avem pentru a asigura alimentele de care are nevoie omenirea și în același timp să luăm și măsurile cuvenite, în așa fel încât să putem să răspundem pe deplin acestui comandament al zilelor noastre, în care se pune mereu întrebarea: încotro? În direcția în care asigurăm hrana țării, într-un echilibru de abordare, în așa fel încât să nu  devenim prizonierii unor măsuri din astea excentrice care nu au de a face cu realitatea şi mai ales cu situaţia concretă din fiecare ţară în parte”, a transmis referitor la această situație Petre Daea, ministrul Agriculturii, într-o declarație pentru Antena 3.

 

 

 

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.