10 lei/pachetul de droguri, în sudul țării

10 lei/pachetul de droguri, în sudul țării

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală și Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au efectuat, joi, 17 percheziții domiciliare, în București și Constanța, în cauze vizând destructurarea a două grupuri infracționale organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, instigare la fals intelectual și efectuare cu intenţie, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

 "Din cercetările efectuate de către procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO București a rezultat faptul că membrii unei grupări formate din 5 inculpați procură substanțe interzise în cantități mari din municipiul Constanța cu intenția de a le comercializa pe raza municipiului Giurgiu. Substanțele psihoactive procurate sub formă de fragmente vegetale, sunt porționate de aceștia în pachețele-doze ambalate în hârtie, fiind vândute apoi consumatorilor la prețuri cuprinse între 10 și 20 de lei. În urma activităților desfășurate de către procurorii DIICOT Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București au fost descoperite și ridicate droguri de mare risc și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, suma de 2.200 de lei, precum și obiecte utilizate în activitatea de dozare, ambalare și comercializare a drogurilor", a informat DIICOT.

Tribunalul Giurgiu a dispus, vineri, arestarea preventivă a doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile, au anunțat procurorii în această dimineață.

Concomitent, procurorii DIICOT - Structura Centrală împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO București au efectuat 12 percheziții la membrii unei grupări infracționale, formată din 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani, care se ocupa cu distribuția de cocaină și canabis în București, în special în zona cluburilor și localurilor. În urma activităților desfășurate în acest dosar, au fost ridicate 150 de grame de cocaină, 600 de grame de canabis, sumele de 26.000 de lei și 350 de euro, un pistol, 2 cântare electronice de precizie, 7 telefoane mobile și 7 cartele sim.

Cei șapte au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile, în baza unei decizii a Curții de Apel București.

 

 

Image
Image
Image