ANUNȚ DE PRESĂ
Sinaia, data publicării: 28.10.2020
Anunț de presă privind lansarea proiectului Sinaia 3.0. Educație.Social.Mobilitate
Contract de finanțare: 5804/30.07.2020, Cod SMIS: 123325
Numele Beneficiarului: ORAȘ SINAIA
Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9b – Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, Obiectivul Specific 13.1. – Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România
Autoritatea de Management: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administrației
Organism Intermediar: Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia
Data de începere a proiectului: 01.03.2018
Data finalizării proiectului: 30.04.2023
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă crearea unor premise pentru creșterea calității vieții populației din Sinaia, prin îmbunătățirea serviciilor sociale și educaționale ale orașului, precum și reabilitarea spațiului public urban prin reabilitarea unei străzi într-o zonă de interes. Proiectul propus vine în întâmpinarea atingerii unor rezultate cu privire la incluziunea socială și nediscriminarea, prin crearea infrastructurii sociale ale Blocului de locuințe, ale infrastructurii educaționale, precum și infrastructura urbană modernizată. Solicitantul dorește să asigure accesul neîngrădit la serviciile sociale, educaționale, precum și la spațiul urban modernizat, obiectivul pe termen lung fiind eliminarea disparităților de orice fel la nivelul comunitații.
Obiectivele specifice ale proiectului:
- Creșterea accesibilității persoanelor din categorii defavorizate la infrastructura de locuit prin construirea unui bloc de locuințe sociale cu o capacitate de minimum 118 persoane.
- Creșterea calității serviciilor educaționale din orașul Sinaia prin modernizarea a două școli gimnaziale.
- Asigurarea accesului și utilizării de către persoane cu dizabilități a blocului de locuințe sociale, a școlilor gimnaziale și a infrastructurii urbane.
- Creșterea mobilității populației orașului Sinaia prin reabilitarea străzii Badea Cârțan situată într-o zona de interes a orașului.
- Creșterea atractivității orașului Sinaia prin creștrea calității actului educațional, crearea de infrastructură socială, precum și crearea de infrastructură urbană.
Valoarea totală a proiectului: 22.998.517,45 lei, din care valoarea eligibilă a proiectului este de 22.998.517,45 lei, iar finanțarea nerambursabilă de 22.538.546,14 lei.
Locul de implementare al proiectului: Oraș Sinaia, Județul Prahova.