fbpx

Primar bătut în birou de un interlop și de patronul unui local. Poliția anchetează

Primar bătut în birou de un interlop și de patronul unui local. Poliția anchetează

Image
Image

Poliţiştii argeşeni au deschis o anchetă după ce primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost agresat fizic chiar în biroul său din sediul Primăriei. La sediul Poliţiei au fost audiaţi cei doi presupuşi agresori, un membru al lumii interlope şi un afacerist din Piteşti.

"În jurul orei 21:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că primarul localităţii ar fi fost agresat, pe fondul unei stări conflictuale cu două persoane, în timp ce se aflau la sediul instituţiei. Poliţiştii au identificat persoanele implicate, care au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări. În cauză se efectuează verificări, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, informează Poliţia judeţeană Argeş, potrivit News.ro.

Surse judiciare au declarat că unul dintre bărbaţii acuzaţi că l-au bătut pe edilul Ion Georgescu este un membru al lumii interlope, Stelică Crăciun, în timp ce al doilea este un afacerist, patronul unui local din Piteşti. 

Ion Georgescu a declarat, potrivit sursei citate, că Stelică Crăciun a intrat la el în birou, împreună cu o altă persoană, înjurându-i pe el şi pe un fost comisar, în timp ce alte două persoane îi aşteptau pe cei doi afară.  

Ion Georgescu l-a descris pe agresorul său drept o persoană care "spune că toate instituţiile statului nu au ce să-i facă, că le are la mână”.

Presa locală din Argeş a scris de-a lungul timpului că Stelică Crăciun este reprezentantul unuia dintre cele mai violente clanuri de infractori, trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, inclusiv şantaj.  

Numele lui Crăciun apare în presă şi în legătură cu faptul că acesta a denunţat la instituţii ale statului mai multe persoane, unele dintre acestea cu care aparent nu are nicio legătură.

 

Foto ilustrativ, ziare.com.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.