Un bărbat care anunţase că este sechestrat se ascundea în locuinţa unei femei

În ziua de 27 septembrie a.c., Micu Marian, de 42 de ani, a plecat voluntar de pe raza localității Hârsești, fără a mai reveni la domiciliu.

Potrivit Ziarul Argeșul, bărbatul locuia singur, iar polițiștii au fost sesizați de mama acestuia. Din primele verificări ale polițiștilor bărbatul s-ar fi deplasat pe raza localității Ștefănești, pentru a ridica salariul de la firma unde lucre, după care nu a mai fost văzut.

În seara zilei de 7 octombrie el și-a sunat sora, afirmând că ar fi într-un loc necunoscut, de unde nu este lăsat să plece.

Micu Marian a fost căutat de 150 de polițiști, pe raza localității de domiciliu, fiind scotocite albia pârâului Cotmeana, islazul și peste 50 de proprietăți. El a fost găsit în timp ce se ascundea, în locuința unei femei din aceeași localitate, cu care avea o relație.

Potrivit sursei citate, bărbatul și-a justificat gestul invocând niște datorii financiare.

Sursă foto Ziarul Argeșul.

Image
Image
Image