Transport de 22 de tone de deşeuri oprit la Călăraşi

Transport de 22 de tone de deşeuri oprit la Călăraşi
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un transport cu 22 de tone de deşeuri care urma să intre în România, din Bulgaria, a fost oprit la Călăraşi de comisarii Gărzii de Mediu. În acte apărea că este vorba de deşeuri din plastic de tip PET, însă în camion se găseau recipiente cu lichide şi chiar pământ.

Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au precizat, joi, într-o postare pe Facebook, că deşeurile au fost întoarse în Bulgaria.

"22 de tone de deşeuri care urmau să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Chiciu au făcut cale întoarsă către expeditor, azi, după ce comisarii Gărzii de Mediu Călăraşi au constatat că deşeurile, care în acte apăreau ca plastic de tip PET, nu erau conforme cu codul de deşeu înscris în Anexa VII din Regulamentul Uniunii Europene privind transferurile de deşeuri”, a explicat Garda Naţională de Mediu, potrivit news.ro.

Printre deşeurile transportate se afla inclusiv pământ.

"La verificarea camionului de 22 de tone, plin cu baloţi, am găsit recipiente care conţineau un lichid de origine necunoscută, dar şi alte tipuri de deşeuri şi chiar pământ, printre PET-uri, de aceea s-a decis interzicerea intrarea transportului în ţară. Deşeurile proveneau din Bulgaria şi erau trimise unui operator economic din România, în vederea valorificării”, a declarat Marian Borondel, comisar şef al Gărzii de Mediu Călăraşi.

Foto News.ro.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!    

Image