Consiliul Județean Dâmbovița, alături de Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște invită publicul iubitor de istorie și artă să descopere expozițiile muzeelor într-un mod inedit, și anume printr-o plimbare nocturnă prin istoria și arta judeţului Dâmboviţa.
Astfel, sâmbătă 10 mai a.c., în intervalul orar 18:00 – 23:59, dâmboviţenii și nu doar ei sunt invitați să viziteze – gratuit – atât expoziţiile permanente ale muzeelor, cât şi pe cele temporare:
- „Vasile, Constantin, Maria Mihalache, Adriana BLENDEA. Trei generații – o expoziție de familie”, expoziție organizată la Muzeul de Artă.
- „În lăcașul inimii. Pași către El. Reprezentări ale spiritualității”, expoziție organizată la Muzeul de Istorie.
Muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, deschise cu ocazia acestui eveniment, sunt:
- Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”. Din motive de siguranță pentru public, accesul în Turnul Chindiei nu va fi permis.
- Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Românești
- Muzeul de Artă
- Muzeul de Istorie
- Muzeul Evoluției Omului şi Tehnologiei în Paleolitic
- Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu”
- Muzeul „Vasile Blendea”
- Muzeul „Casa Romanţei”
- Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni
- Casa – Atelier „Gabriel Popescu” – Vulcana Pandele
- Ansamblul Brâncovenesc – Potlogi