Accident rutier în comuna Voinești. Doi copii și șoferul unui tractor au ajuns la spital

accident

Luni, 1 decembrie, după-amiază, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dâmbovița au fost sesizați cu privire la producerea unui accident cu victime în comuna Voinești.

Din verificările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 68 de ani, din comuna Cândești, în timp ce ar fi condus un tractor pe DN 72 A, în comuna Voinești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără, de 29 de ani, din județul Argeș.

În urma coliziunii, atât șoferul tractorului, cât și doi minori, pasageri în autoturism, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.