ALERTĂ în DÂMBOVIȚA! Un nou posibil caz de răpire, înregistrat vineri după-amiază // UPDATE - Cu cine a fost găsită fata

Polițiștii din Fieni au fost alertați vineri, la ora 13.18, prin 112, de către un bărbat de 36 de ani, din localitatea Bădeni, cu privire la faptul că fiica acestuia ar fi fost luată, cu o mașină, de persoane necunoscute.

IJP Dâmbovița a mediatizat cazul în jurul orei 14.30, anunțând că imediat au fost dispuse măsurile necesare, iar fata, în vârstă de 14 ani, a fost identificată pe raza orașului Pucioasa, iată, în aproximativ o oră de la preluarea apelului care anunța răpirea acesteia.

IJP Dâmbovița nu a furnizat, deocamdată, mai multe detalii cu privire la acest caz.

Vă reamintim că exact acum o săptămână a fost semnalată dispariția unei fetițe de 11 ani, din comuna dâmbovițeană Gura Șuții, copila fiind găsită decedată, două zile mai târziu, decedată, pe un câmp, la câțiva kilometri distanță.

Citiți și: Analizele confirmă legătura dintre cetățeanul olandez și cazul fetiței ucide în Dâmbovița. Individul ar fi căutat victime și în Prahova

UPDATE - IJP Dâmbovița a anunțat că fata a fost găsită alături de un tânăr de 17 ani și un bărbat de 37 de ani, cei doi fiind duși la audieri la sediul Poliției Fieni. Din primele verificări ar fi reieșit că adolescenta ar fi plecat cu aceștia de bunăvoie.

Ancheta continuă în acest caz.

UPDATE - Deznodământul "răpirii" din Dâmboviţa: Adolescenta ar fi plecat la o aniversare, cu un tânăr cunoscut pe Facebook

Image
Image
Image