ALERTĂ într-un liceu din Târgoviște! Un tânăr de 23 de ani a intrat în școală cu un briceag

Jandarmii dâmboviţeni aflați în patrulare în zona instituțiilor de învățământ au fost chemați, miercuri, la un liceu din Târgovişte de agentul de pază care a surprins un tânăr ce pătrunsese în incinta instituției de învățământ având asupra sa un briceag.

"Jandarmii s-au deplasat în zona indicată, iar în urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că tânărul, în vârstă de 23 de ani, student la o facultate din oraș a pătruns în unitatea şcolară cu un briceag cu lama  de aproximativ 11 cm. Studentul pretindea că îl folosește pentru tăierea alimentelor", a informat IJJ Dâmbovița.

Citiți și: Apel public al dascălilor din România: "Nu mai vrem școli în care profesorii să se teamă"

Sursa citată menționează că acestuia i-au fost întocmit actele de sesizare pentru “port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituții publice”, care au fost înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.

Incidentul este cu atât mai grav cu cât, la începutul acestui an, un alt tânăr a reușit să pătrundă cu un cuțit într-un colegiul din Ploiești, unde a înjunghiat-o, chiar în fața cancelariei, pe fosta sa profesoară de matematică.

Citiți și:  Anunț al ministrului Educației, despre uniforme, în urma incidentului de la Colegiul "Spiru Haret" din Ploiești

Sursa foto: IJJ Dâmbovița

 

 

Image
Image
Image