Aprobare de la CNAIR pentru două proiecte majore de infrastructură, în județul Dâmbovița

Inelul de centură al orașelor Pucioasa și Fieni
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autoritățile județene din Dâmbovița au prezentat, săptămâna trecută, Comisiei Tehnice a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, studiile de prefezabilitate pentru realizarea Inelului 2 de Centură al municipiului Târgoviște și a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni.

Președintele Consiliului Județean Târgoviște, Corneliu Ștefan, a anunțat că ambele studii au fost aprobate de către Comisia Tehnică a CNAIR.

“Acesta este încă un pas extrem de important, pot spune istoric, pentru dezvoltarea județului nostru și pentru crearea celor mai bune condiții de trafic pentru toți dâmbovițenii, dar și pentru cei care ne tranzitează județul.  Ceea ce s-a întâmplat la CNAIR marchează trecerea la cealaltă etapă de pregătire, respectiv elaborarea studiilor de fezabilitate”, a transmis Ștefan după ce forul amintit și-a dat acordul pentru ca autoritățile să continue demersurile în cadrul proiectelor de realizare a obiectivelor de la Târgoviște, Pucioasa și Fieni.

Inelul 2 de Centură al Municipiului Târgoviște

Inelul 2 de Centură al Municipiului Târgoviște va avea lungimea totală de 15,28 km, patru benzi (câte două pe sens, iar fiecare bandă va avea 3,5 m lățime. Zona dintre cele două sensuri va fi delimitată cu parapete de tip semigreu de 3 m lățime). Ca suprafață a drumului, inclusiv bretele, vorbim de 392.840 mp. Drumul de centură va avea 2.400 de metri de poduri și pasaje, va fi prevăzut cu cinci intersecții amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere, o turbogirație la intersecția cu DN 71, nouă pasaje rutiere și trei poduri peste cursurile de apă pe care le întâlnește. Conform studiului de prefezabilitate, valoarea estimate, în această fază, este de 727.433.811,72 lei (inclusiv T.V.A.).

Inelul de centură al orașelor Pucioasa și Fieni

Inelul de centură al orașelor Pucioasa și Fieni va avea 15,13 km cu câte două benzi pe sens și sensuri delimitate cu același tip de parapete. Drumul de ocolire al celor două orașe are prevăzute 8 pasaje, 7 poduri și o punte pietonală. În acest caz, valoarea investiției este estimată la  782.217.718,07 lei (inclusiv T.V.A.).

“Impactul economic al acestor două drumuri de centură va fi unul uriaș. Creăm toate condițiile pentru noi investiții, scoatem în afara localităților traficul greu și, la fel de important, vom circula în siguranță pe cele două noi tronsoane de drum”, a mai transmis Corneliu Ștefan.

 

Image