Au început lucrările la Cinematograful Independența, o investiție de peste 5 milioane de lei

S-a dat startul lucrărilor la încă un obiectiv important din municipiul Târgoviște. Cinematograful Independența va fi reabilitat în cadrul unui proiect finanțat, în mare parte, prin Compania Națională de Investiții.

Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la 5,43 de milioane de lei, conform anunțului publicat în SICAP de CNI.

"Start lucrări şi la proiectul «Modernizare şi Reabilitare Cinematograful Independența, municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa»! Investiţia este realizată de către Compania Naţională de Investiţii, iar durata maximă de execuţie este de 15 luni. Astfel, în paralel cu lucrările de la Piaţa Tricolorului, un alt obiectiv important din oraşul nostru este modernizat. În plus, cel mai târziu primăvara viitoare, Parcul Mitropoliei şi Piaţa Revoluţiei vor face obiectul unor lucrări ample de reabilitare, iar zona centrală a municipiului Târgovişte va fi de nerecunoscut", a anunțat primarul orașului, Cristian Stan, trecând în revistă principalele obiective care fac obiectul unor investiții de amploare în această perioadă.

Cinematograful va fi transformat într-o sală multifuncțională care va putea găzdui nu numai proiecții, ci și diverse evenimente artistice și culturale.

Cinema Independenţa a fost construit în anii '70 și a fost cea mai mare sală de proiecţie filme din Târgovişte. Odinioară una dintre clădirile emblematice ale orașului, cinematograful a fost închis în toamna lui 2009 și, de atunci, clădirea s-a degradat într-un ritm accelerat, transformându-se într-o ruină.

 

 

Image
Image
Image
Image
Image