Autoritățile din Dâmbovița suplimentează numărul de locuri la Terapie Intensivă pentru pacienții Covid

spitalul judetean de urgenta targoviste
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Prefectul de Dâmbovița, Aurelian Popa, i-a convocat, joi, la o întâlnire pe reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița și pe managerii spitalelor suport COVID-19 din Târgoviște, Pucioasa, Găești și Moreni, principala temă fiind pregătirea unităților sanitare pentru a face față noului val de infectări.

 

Discuțiile s-au axat pe identificarea unor soluții pentru creșterea capacității de tratare în secțiile de terapie intensivă din cadrul unităților spitalicești din județul Dâmbovița, având în vedere situația epidemiologică actuală la nivel național și județean, în contextul pandemiei de COVID-19.

“În perioada următoare, conform planului de reziliență, se va proceda la creșterea capacității paturilor destinate pacienților COVID-19, așa cum au fost asumate în plan. A fost adusă în discuție problematica lipsei personalului medical în specialitățile ATI și pediatrie, urmând a se solicita instituțiilor de resort posibilitatea reducerii acestui deficit prin identificarea unor medici.

De asemenea, a fost avizată de către Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița înființarea unui număr 14 paturi de terapie acută necesare tratării pacienților suspecți/confirmați cu COVID-19 pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, câte 5 paturi de terapie acută pentru unitățile sanitare din Pucioasa și Găești urmând a se aviza și operaționaliza 5 paturi pentru Spitalul Municipal Moreni”, a informat Prefectura Dâmbovița.

Suplimentar, reprezentanții ISU au adus în discuție necesitatea găsirii de soluții pentru eventuala evacuare a pacienților din secțiile de terapie intensivă în cazul unui incendiu, respectiv facilitarea accesului în zona clădirilor spitalelor pentru mașinile din dotare.

În perioada următoare, tot ISU Dâmbovița va centraliza și necesarul de echipamente sanitare, în vederea asigurării acestor materiale unităților sanitare din județ, prin solicitare înaintată Comitetului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

 

 

Image