Marți 27 mai a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Tărtășești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, față de un bărbat, de 37 de ani, din Tărtășești, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
Potrivit IPJ Dâmbovița, acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că în perioada 24-26 mai a.c., bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat pe raza localității Bâldana, ar fi pătruns prin forțarea ușii de acces, în incinta unei societăți comerciale și ar fi sustras suma de 23.000 de lei și 25 de pachete de țigări.
Pe parcursul zilei de astăzi, 28 mai a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
VIDEO 🎦 Percheziții domiciliare într-un dosar de furt calificat. Prejudiciul estimat este de aproximativ 350.000 de lei
Foto ilustrativ, https://www.pexels.com/


