CJ Dâmbovița organizează o nouă ediție a programului de internship

dâmbovița internship
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În Dâmbovița s-a dat startul înscrierilor pentru o nouă ediție a programului de internship organizat de Consiliul Județean, care se va derula în ultimele trei luni ale anului.

 

Perioada de înscriere a candidaților se va încheia pe data de 12 septembrie 2022, etapă ce va fi urmată de evaluarea dosarelor (13 – 16 septembrie). Etapa interviului este programată pentru  19 – 23 septembrie, iar rezultatele vor fi anunțate pe 26 septembrie. Programul se va derula în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2022.

Vor fi selectați nouă stagiari, care își vor desfășura activitatea la Direcția juridică, contencios, administrarea patrimoniului, Serviciul Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare Societăți Comerciale, Direcția strategii, programe și investiții, Direcția Economică, Direcția Tehnică  și Serviciul Imagine, Relații cu presa, ONG și Relații Externe.

“Timpul de muncă în cadrul acestui program va fi de 20 ore pe săptămână – 4 ore pe zi. Internul va beneficia de o indemnizație pentru internship, plătită de Consiliul Județean Dâmbovița, al cărei cuantum este stipulat în contractul de internship. La finalul programului de internship internul va primi un certificat de internship. Toate activitățile pe care stagiarii le vor desfășura la Consiliul Județean Dâmbovița se vor derula sub stricta îndrumare a unui coordonator”, a explicat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image