CNI începe proiectarea stadionului de aproape 30 de milioane de euro din Târgoviște

CNI începe proiectarea stadionului de aproape 30 de milioane de euro din Târgoviște

Autoritățile dâmbovițene au fost informate că luni va începe proiectarea stadionului care va fi realizat prin CNI, la Târgoviște.

Direcția Investiții – Departamentul Sport Învățământ și Cultură, din cadrul Companiei Naționale de Investiții (CNI), a transmis săptămâna trecută, la Consiliului Județean Dâmbovița, ordinul de începere a prestării de servicii de proiectare pentru obiectivul de investiții „Construire Stadion Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”, au anunțat reprezentanții CJ. Ordinul va intra în vigoare luni, pe 27 ianuarie 2020.

Investiția totală în acest obiectiv este estimată la 133.693.847 lei, adică 29,3 milioane de euro.

Noul complex va avea o capacitate maximă de 15.000 locuri va include stadion pentru fotbal, dar care va permite și organizarea de jocuri de rugby, precum și pistă de atletism.

De asemenea, "stadionul va fi dotat cu anexe sportive, facilități pentru antrenament, căi de acces, parcări pentru public și pentru personalul de serviciu, parcări specializate pentru vehiculele serviciilor de urgență, spații pentru alimentație și consum, dar și spații verzi amenajate, în conformitate cu cerințele Federației Române de Fotbal și ale Federației Române de Rugby, având omologare categoria 4 UEFA", au mai informat reprezentanții CJ Dâmbovița.

Compania Națională de Investiții și-a dat acordul pentru realizarea acestui proiect încă de acum trei ani.

 

Image
Image
Image