Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște devine școală-pilot

școală-pilot Târgoviște
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

28 de școli-pilot se adaugă, în anul școlar 2022-2023, celor șase unități de învățământ care, de anul trecut, implementează “elemente inovative la nivel de organizare a planului-cadru, a structurii anului școlar sau a evaluării”. Printre acestea se va afla și Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște.

 

Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște este prima școală din Dâmbovița care va testa noile elemente ce ar putea fi adoptate, în viitorul apropiat, la nivel național.

“Una dintre pilotările începute în anul școlar precedent de către Colegiul Național «Gheorghe Lazăr» din București va fi extinsă în noul an școlar la 9 unități de învățământ liceal. În acest sens se realizează cadrul propice pentru o evaluare mai pertinentă a impactului asupra rezultatelor școlare a modelului propus, respectiv reorganizarea materiei din trunchiul comun la clasa a XII-a, astfel încât să permită elevilor să se concentreze, în ultimele două perioade de învățare, pe materiile de interes în raport cu examenele de bacalaureat și de admitere la facultate. În funcție de aceste rezultate, este posibilă extinderea modelului la nivel național din anul școlar următor.

De asemenea, va continua pilotarea modelului de predare-învățare în sistem blended learning, cu predare alternativă cu prezență fizică și online, fie la intervale periodice, fie în mod regulat, ca parte a orarului săptămânal. La pilotarea acestui model, început anul trecut pentru nivelul gimnazial, se adaugă nivelurile liceal, inclusiv forma de învățământ seral și postliceal. Scopul pilotării acestui model îl reprezintă atât optimizarea folosirii infrastructurii existente, cât mai ales reducerea abandonului școlar.

În plus, cu sprijinul Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică, în 12 școli gimnaziale din mediul rural va fi pilotat un model de predare-învățare în sistem blended learning care să aducă la clasă, la disciplina Informatică și TIC, un specialist din domeniul informaticii, care va preda online, de la distanță, alături de profesorul titular de curs, conținuturile din programă care acoperă componenta de informatică. Se urmărește astfel evaluarea impactului participării unor specialiști din afara sistemului de învățământ la creșterea calității și atractivității unor discipline cu grad mare de specializare.

În ceea ce privește învățământul particular și confesional, se suplimentează pilotarea resurselor educaționale alternative, începute anul trecut, cu pilotarea în trei unități de învățământ particular a unor modificări curriculare care să respecte specificul confesiunii în cadrul căreia funcționează acestea. Se urmărește, astfel, pilotarea unui model de învățământ confesional care să poată fi autorizat ca atare de către Ministerul Educației și care să permită cultelor recunoscute în România să își organizeze mai eficient, într-un mediu controlat, propriile rute de învățare, în acord cu valorile și principiile societății românești.

Pe lângă aceste aspecte, în 13 unități de învățământ de nivel gimnazial și liceal se va pilota organizarea modulară a orarului, urmând principii pedagogice moderne, astfel încât numărul disciplinelor de studiu programate într-o perioadă de învățare să fie mai mic, cu respectarea numărului de ore din planul-cadru per total în anul școlar, nu pe săptămână. În acest context se pilotează un model de descentralizare a implementării planului-cadru național, model ce poate fi generalizat, în funcție de rezultatele obținute, odată cu intrarea în vigoare a noilor planuri-cadru începând cu anul școlar 2023 - 2024.

De o importanță aparte este pilotarea în învățământul profesional dual a unui model curricular nou, în care învățarea la locul de muncă, la agenți economici, va reprezenta 50% din numărul total de ore de teorie și practică. Această pilotare va fi esențială în implementarea noilor planuri-cadru pentru învățământul profesional, din perspectiva reformei propuse de Proiectul România Educată și din perspectiva noului cadru legislativ.

Nu în ultimul rând, Ministerul Educației va continua pilotarea înregistrării situației școlare exclusiv în format electronic, încurajând unitățile de învățământ să folosească platformele existente pe piață și să renunțe la folosirea documentelor în format fizic, aspect ce se înscrie în politica de dezvoltare sustenabilă și protejare a mediului pe care ministerul o promovează la toate nivelurile”, au explicat reprezentanții Ministerului Educației.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image